Norocoasă să îl am

Recunosc asta, repede până nu o ia razna hormonii ca aseară când l-am luat la ture că nu mă mai iubeşte. Şi dacă tot mă aflu la momentul confesiunilor vă spun cu mâna pe inimă că dacă toţi soţii ar fi aşa am trăi într-o lume mai bună. Nu am fost niciodată genul de femei care să viseze la nuntă şi copii, ba chiar dacă nu era el mai conservator nici nu făceam nunta. Eu una aş fi putut trăi liniştită fără acte.  Îmi plac copiii, dar crescuţi de alţii si doar pentru câteva ore ca să ne jucăm. De-aia şi am avut momente în care ba voiam copii, ba nu mai voiam.

Am încercat mult timp să facem după sfaturi medicale, analize şi teste de ovulaţie. Nu ne mai bucuram de actul sexual în sine ci parcă eram roboţi, acum, acum. Coroborând asta cu datoriile, construcţia casei şi amenajarea n-am avut sorţi de izbândă. Abia după ce ne-am mutat şi s-au mai aşezat lucrurile am decis să ne simţim bine unul cu altul şi am abandonat ideea copilului, mai ales că eu tocmai schimbasem jobul. Uite că am avut parte de surprize şi când nu ne aşteptam am aflat că vom fi părinţi: fără analize, teste sau planificări.

Ei bine şi uite aşa a început aventura: planuri, griji etc. Pusă în faţa faptului împlinit : voi fi mamă nu mai pot da înapoi. Pot însă să îmi exploatez soţul :D Încă nu l-am trezit noapte să îl trimit după zmeură proaspăt culeasă, dar de fiecare dată când am deschis gura a alergat să îmi aducă ce am vrut, plus că face ordine prin casă, dă cu aspiratorul, spală pe jos, uneori găteşte. Ce-aş putea să mai cer. Cu EL lângă mine nu mi-e frică de faptul că nu m-aş putea descurca cu puiul nostru. Abia aştept să înceapă avenutra în 3!